Web Toolbar by Wibiya

Despre calatoriile lungi

Chiar daca vremea s-a incalzit si a venit primavara, pentru mine sezonul nu a inceput inca. La munte inca este zapada, iar drumurile inca sunt acoperite de mult pietris, nisip si mizerie. Prefer sa mai astept inca 2 saptamani pana ploile vor curata drumurile, iar diferenta de temperatura dintre zi si noapte va fi mai mica.

Pana atunci, citeam azi pe principalul forum al motociclistilor din Romania o dezbatere despre pericolul ca o calatorie de lunga durata sa te afecteze psihic. Dupa ce am stat un pic si m-am gandit acesta a fost raspunsul meu:
In primul rand, eu cred ca trebuie mult curaj sa te pornesti intr-un astfel de drum(mai ales daca urmeaza sa nici nu cunosti limba). Nevoia de aventura si nou nu cred ca invinge prea simplul sentimentul stabilitatii pe care il ai in propiul tau camin si mai ales langa familia ta.
Dupa acest pas, probabil ca dorinta de a ajunge "acolo", in locul care reprezinta varful calatoriei, "impinge" kilometrii si peisajele pe langa tine cu o oarecare usurinta.

Dupa acest punct exista multe lucruri care se pot intampla.
In general(din punctul meu de vedere), baiul intervine dupa ce se ajunge "acolo" sau daca nu exista un astfel de varf dupa ce trece o oarecare perioada de timp. E placut sa te dai cu motocicleta, masina, bicicleta sau chiar sa mergi pe jos, dar cand devine rutina placerea dispare si apare prima problema.
Apoi, daca rutina este data peste cap de niste drumuri rele si inainterea devine dificila, de multe ori apare descurajarea si un fel de oboseala psihica(usor dispare dorinta de a lupta sa continui).

O alta latura a problemei este dorinta de socializare. Mintea noastra atata timp cat nu dormim lucreaza continuu si ne gandim la o gramada de lucruri. Din pacate cand nu mai socializezi, ganditul acesta ori incepe sa devina repetitiv(aceleasi ganduri) ori incetineste(si apare un fel de visare cu ochii deschisi) - mai ales ca intr-o calatorie lunga nu am prea vazut lumea sa citeasca stiri/articole stiintifice/carti care sa le antreneze mintea si sa nasca noi ganduri.
Cand esti si intr-un loc strain unde nu cunosti limba si oamenii chiar daca sunt prietenosi iti par putin suspecti, in contextul gandurilor repetitive lucrurile se pot deforma si poate sa apara paranoia. Nici daca cunosti limba nu exista o garantie ca lucrurile sa fie mai bune.
Nici sa visezi cu ochii deschisi nu e o bucurie, fiindca ajungi sa fi distras de la condus si te pui in pericol.
Din pacate, nici mersul in doi sau mai multe persoane nu amelioreaza situatia. Din punctul meu de vedere, rutina apare chiar si intr-un grup. Si chiar si intre cei mai buni prieteni sau chiar suflete pereche pot aparea neintelegeri.

Totusi, am observat ca cei mai multi care fac calatorii de ani de zile in jurul lumii au gasit solutia la problema rutinei: integrarea pentru o perioada(de obicei scurta) intr-o comunitate locala. Aici imi vin in minte doua exemple: cel al lui Simon si al sotiei lui(cu care a avut contact si Mihai Barbu) si al italianului cu Transalp care a pornit in jurul lumii. Proabil ca atunci cand te integrezi intr-o astfel de comunitate reusesti sa depasesti bariera lingvistica si culturala si se porneaste o socializare reciproca. Dupa ce iti refaci energia(o calatorie e epuizanta), iesi din rutina si moralul iti urca din nou poti continua calatoria.

Eu consider ca cea mai mare problema ramane dorul de casa. Acesta nu se vindeca cu integrarea in comunitati locale. Casa e casa si familia e familie si nimic nu poate schimba asta. Probabil ca in asta consta in cea mai mare parte acel "sentiment al stabilitatii" de care vorbeam la inceput. Din aceasta cauza cele mai multe calatorii dureaza luni si nu ani(probabil ca pentru o calatorie de ani ai nevoie de legaturi aproape 0 cu locul din care provi). Aici imi vine in minte din nou calatoria lui Mihai Barbu care pe drumul de intoarcere, desi era captivat de peisajele si civilizatia din "stan'uri" totusi isi dorea mai puternic sa ajunga acasa.

Din punctul meu de vedere, cam asa se intampla in cele mai multe calatorii si asa se resimt cei mai multi oameni. Probabil ca asupra celora cu o stabilitate emotionala sau mentala mai redusa aceste impedimente se acutizeaza si pot aparea si evenimente nefericite.

Pentru cei ce nu cunosc cine e Mihai Barbu le recomand sa citeasca povestea lui aici. De asemenea, povestea italianului poate fi gasita aici.