 |
| Pauză de gustare după Muzeul de Mineralogie |
Ne planificasem vineri ca sâmbătă să pornim pe la 8 dimineața spre Baia Mare, în încercarea de a prinde spectacolul de la ora 11 la Planetariu. Dar trezitul a fost greu și reușim să o lungim de o luăm din loc doar pe la 9. După Jucu ne depășește un grup de 3 motociclete, dar care merg cu mai mult „spor”. În încercarea de a mai recupera din timp mă țin după ei până la Gherla, dar îi las să se depărteze după ce forțez câteva depășiri, știind că nu merită riscul pentru a ajunge cu câteva minute mai repede.
Din Dej continuăm într-un ritm mai relaxat estimând că o să ajungem fără probleme la 11 fără un sfert. Din păcate timpul nu permite și niște opriri pentru fotografiatn peisajul frumos, dar ne-am mai propus o tură cândva în viitorul apropiat. Ajungem în fața Planetariului la ora anticipată, ne dezechipăm cu rapiditate și fugim înăuntru. Acolo e o liniște monumentală și nici urmă de oameni. Ne uităm puțin împrejur și realizăm că sala de proiecție e goală și noi suntem singurii vizitatori. Peste câteva momente apare un domn foarte amabil, care își cere scuze și ne explică faptul că trebuie minim 5-6 oameni pentru un spectacol. Totuși, ne invită într-o sală alăturată unde era o expoziție cu constelațiile românești și ne prezintă câte ceva despre ele. În ciuda aspectului sărăcacios de pe exterior, Planetariul a fost de curând renovat în interior și are un aer puțin occidental. Dar, din păcate, interesul românului pentru cultură se vede prin lipsa prezenței lui și cred că nu sunt prea multe scuze având în vedere că vorbim de o dimineață de sâmbătă.
Puțini dezamăgiți și cu timp suficient la dispoziție mergem și la Muzeul de Mineralogie. Aici e aceași poveste. Vizitatorii lipsesc, dar nici personalul nu mai e la fel de amabil. Paznicul este tulburat din cititul ziarului, iar doamna care ne vinde biletele este vizibil întreruptă dintr-o activitate mult mai importantă decât slujba ei. În ciuda unei aripi dintr-o clădire nouă, muzeul este probabil în aceași formă în care arată și la momentul deschiderii acum 20 de ani. În schimb, mineralele(florile de mină) sunt superbe și fac să merite cei 3 lei plătiți pentru intrare.
După ce ne terminăm turul, luăm o gustare în parcarea din fața muzeului, moment în care surprind și singura imagine din această excursie. Ne pornim din nou, de data aceasta spre Satu Mare. Deși se lucrează de o mie de ani, drumul încă nu e gata între cele două reședințe de județ, ba chiar mai și prindem vreo 2 semafoare. Surprinderea mai mare a fost la ieșirea din Zalău unde s-a reparat drumul cu criblură până la Poarta Sălajului și nu vedem nicio motocicletă. Restul drumului se scurge repede și suntem din nou acasă...
Traseul:
Vizualizare hartă mărită
